close

Cum se pregateste tiramisu ca in Italia

Cum se pregateste tiramisu ca in Italia

Bine ati venit in Bucataria Romaneasca

INGREDIENTE

24 pişcoturi
500 ml frişcă
300 g brânză mascarpone
2 gălbenuşuri
150 g zahăr pudră
2 pliculete zahăr vanilat
2 linguri cremă de whisky
5 linguri cafea
1 ciocolată
1 plic cafea solubilă
aromă de migdale

Citeste si Cea mai gustoasa prajitura cu capsuni

PREPARARE

1. Se pune apă să clocotească şi se face cafeaua cât pentru 2 ceşti. Se lasă la rece, se strecoară ca să nu aibă zaţ şi se adaugă crema de whisky sau coniac.

2. Separat, se mixează gălbenuşurile cu zahărul vanilat şi zahărul pudră, se adaugă brânza mascarpone şi se amestecă încontinuu aproximativ 15 minute. Secretul unei creme tari, cu un aspect plăcut, este ca aceasta să fie frecată cât mai mult.

3. Între timp, se bate frişca cu zahărul vanilat şi esenţa de migdale şi se lasă la rece. Se rade ciocolata pe răzătoarea mică şi se pregăteşte o formă dreptunghiulară, dar nu înaltă.

4. Se înmoaie fiecare pişcot în cafeaua amestecată cu alcoolul, se aşază un strat de pişcoturi, unul de cremă mascarpone, se presară ciocolată pe toată suprafaţa, se pune un alt strat de pişcoturi, cremă şi de data aceasta se presară cafeaua solubilă şi se acoperă cu frişcă, iar la sfârşit se ornează cu ciocolată rasă. Se lasă la rece 2-3 ore, înainte de a fi servit.

Tags : bucataria romaneascatiramisu